Denny

Da, nu e totdeauna o intelepciune sa spui
ca muzele tac intre arme.
Cuvintele mele sunt aici si le strang
ca pe o lance.
Mama, iarta-ma, nu puteam altfel.
Stiu, tu ai tacut toata viata
si ar fi trebuit si eu sa fac, poate, la fel,
dar trebuia odata ca din tacerea noastra
sa tasneasca un strigat
si, iata-l, imi umple gura de speranta si lacrimi
si de o tristete insorita
ce-mi apartine, nu mai stiu,
mie sau mormantului meu. Dar
aceasta aproape nu mai are
nici o importanta.

Poemul vorbeste despre tacere. Despre tacere si lipsa actiunii propriu-zise. Adesea m-am ferit de la a-mi deschide gura pentru a-mi exprima parerea, si rau am facut. Golul facut de gandurile noastre nerostite la timp, ramane acolo in eternitate si lasitatea noastra va fi judecata. Poate nu de Dumnezeu. De noi in sine, insa, cu siguranta vor fii judecate.